You are currently viewing Viitorul agriculturii este agroecologic Centrul de Inovare „Bio Danubius”, în centrul schimbării practicilor fermierilor

Acestea au fost concluziile principale ale atelierului de co-inovare „Co-Innovation Workshop” desfășurat în perioada 17-18 octombrie a.c., la Murighiol, Tulcea, unde  Clusterul Bio Danubius a fost gazda evenimentului internațional, în cadrul proiectului Agroecology –TRANSECT, proiect european de cercetare ce are ca obiectiv general contribuția la afirmarea plenara a potențialului agroecologiei pentru agricultura europeană prin consolidarea bazei de cunoștințe pentru fermieri, consilieri și sprijinirea factorilor de decizie prin dezvoltarea unor dovezi solide ale efectelor pozitive ale  agroecologiei în atenuarea schimbărilor climatice. Proiectul susține impactul agroecologiei asupra biodiversității și potențialul de îmbunătățire a rezilienței socio-economice a fermelor, prin combinații optime de practici și urmărește obținerea de date calitative/cantitative despre agroecologie, strategii ce contribuie la o bază transparentă de cunoștințe pentru elaborarea și punerea în aplicare a unor mecanisme europene de susținere.

„Chiar dacă situația geo-politica tensionată din lume pune sub semnul întrebării agroecologia și contribuția noilor practici mai puțin invazive față de mediu sau sănătate, schimbările climatice sunt ireversibile și nu stau pe loc dacă nu acționăm sau întârziem să acționăm. Nu este suficient să evitam distrugerea prin război, ci să fim în armonie cu planeta pentru a evita răzbunarea naturii împotriva oamenilor. Din acest motiv, nu avem alte alternative la un viitor agroecologic care va veni. Prin centrul nostru de inovare încercam să ne situăm în avangarda acestei schimbări inevitabile și ne vom strădui să aplicăm noi standarde agroecologice pe baza standardului național la care am lucrat în ultimii ani. Recomandare noastră e să nu neglijăm sau să încercăm să abatem această agendă pe motiv că nu suntem pregătiți pentru așa ceva sau că nu-i momentul. Dacă ne uitam la istoria mișcării ecologice sau organice, fără pesticide, vom observa că ce a fost la început standard voluntar a devenit standard internațional  din care derivă reguli internaționale obligatorii de comercializare care se extind peste tot în lume, nu stau pe loc. La fel se va întâmpla și cu agroecologia” a declarat Costin Lianu, președinte Inter-Bio și prorector Universitatea Spriu Haret, coordonator proiect Agroecology-Transect din partea partenerului român, Universitatea Spiru Haret.

La eveniment au participat alături de experții romani, experți din centre de inovare agroecologice din Belgia, Bulgaria, Elveția, Franța, Olanda, Slovenia și Ungaria care s-au aflat în România putând constata practicile agroecologie ale fermierilor români din apropierea Dunării, inclusiv Delta Dunării, pentru a le compara cu ale celor din alte țări dar și pentru a colecta date de fundamentare a unor noi indicatori agroecologici specifici zonelor umede.

 Proiectul este intitulat Agroecology – TRANSEC, Trans-disciplinary approaches for systemic economic, ecological and climate change transitions  fiind relevant în cadrul  HORIZON EUROPE, schimbări climatice -CL6-2021-CLIMATE.

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

www.ushprobusiness.ro

Bio Danubius 

biodanubius.ro