You are currently viewing România în centrul atenției în scenariile europene de adopție a agriculturii ecologice

La începutul lunii octombrie a.c., a fost lansat la Budapesta, Ungaria, proiectul european de cercetare „OrganicTargets 4EU” în cadrul programului Horizon Europe, domeniul atenuării efectelor negative ale schimbărilor climatice, proiect ce are ca obiectiv general elaborarea de scenarii și posibile acțiuni și inițiative privind aportul pozitiv al agriculturii organice la efortul global de rezolvare a crizei schimbărilor climatice și atingere a obiectivelor europene de extindere a suprafețelor certificate organic.

Universitatea Spiru Haret participă în acest proiect în calitate de partener, prin centrul său antreprenorial USH Pro Business, împreună cu alte 18 universități, institute de cercetare, centre CDI din Suedia, Belgia, Italia, Franța, Danemarca, Ungaria, Germania, Portugalia, Austria, Elveția și Grecia. Proiectul este coordonat de IFOAM.EU cu un rol important asumat de FIBL Elveția și alți parteneri europeni cu rol esențial în mișcarea organică.

În cadrul evenimentului de lansare al proiectului au fost discutate aspecte privind: constrângeri și factori favorabili pentru dezvoltarea sectorului organic; previzionarea și analiza de scenarii; impactul socio-economic pe partea de producție, impactul socio-economic asupra pieței; schimb de cunoștințe și consolidare a capacităților; coordonarea și creșterea investițiilor în cercetare și inovare.

„Suntem onorați să participăm în acest proiect într-o echipa de elită internațională și să putem contribui la o mai bună înțelegere și acțiune practică de promovare a sectorului organic. Implicarea noastră în mișcarea organică este consistentă și persistentă în ani. Prin asociația Inter-Bio, prin dezvoltarea standardului național original SR 13595 de agro-ecologie, crearea și susținerea singurului consorțiu național de clustere specializate în domeniul agriculturii organice avem contribuții importante la afirmarea agriculturii organice în România. Proiectul prevede dezvoltarea de comunități de practică pentru extinderea agriculturii ecologice, exact ceea ce facem prin clustere și standarde” a declarat Costin Lianu, prorector Universitatea Spiru Haret și coordonatorul proiectului din partea română.

Proiectul OrganicTargets 4EU are numeroase sinergii cu alt proiecte ale universității, în special cu proiectul Agroecology-Transect, legate de afirmarea agroecologiei. „Este extrem de benefic faptul că suntem în ambele proiecte pentru că vom putea să definim și să orientăm mai clar sinergiile dintre agro-ecologie și mișcarea celor din sectorul organic” a adăugat Costin Lianu.

USH Pro Business

Evenimente, Comunicare și Internaționalizare

www.ushprobusiness.ro

Bio Danubius

biodanubius.ro